Ion Iliescu rămâne una dintre cele mai polarizante personalități ale istoriei postdecembriste. Unii îl consideră arhitectul schimbării democratice, alții îl văd ca simbol al unei continuități nedorite.
Analiștii politici își propun să decodeze moștenirea sa. Se remarcă faptul că România a avut o tranziție diferită față de statele Europei Centrale, unde puterea a fost preluată de forțe anticomuniste. Aici, vechile structuri au supraviețuit sub o nouă formă. Iliescu a combinat populismul de stânga cu naționalismul, asigurându-și astfel un sprijin popular semnificativ.
Unul dintre punctele cele mai discutate rămân evenimentele din iunie 1990, care au lăsat o pată indelibilă pe mandatul său. Deși a acceptat înfrângerea electorală din 1996, marcând primul transfer pașnic de putere din istoria țării, amintirea acelor momente violente continuă să îi definească imaginea.
Pe plan economic, Iliescu a tolerat apariția unor structuri oligarhice care au prosperat pe fondul privatizărilor. Acest capitalism de „cumetrie” a generat profunde dezechilibre sociale, împărțind societatea în câștigători și pierzători ai tranziției.
În politica externă, inițial a ezitat să se îndrepte decisiv spre Occident, preferând să mențină legături cu Moscova. Ulterior, însă, România și-a direcționat pașii către integrarea euro-atlantică, obținând ulterior membru în NATO.
Moartea lui Iliescu marchează simbolic încheierea unei epoci. Dezbaterile privind rolul său istoric vor continua, dar este clar că a fost un personaj complex, ale cărui decizii au influențat profund destinul țării.
